Specialiştii au întocmit trei scenarii pentru care trebuie să fim pregătiţi. Când ne poate lovi cel mai rău pandemia
Numărul cazurilor confirmate cu noul coronavirus continuă să crească, iar specialiştii vorbesc de scenarii pesimiste asupra ţării noastre, dacă măsurile de autoizolare nu sunt respectate.
Totalul cazurilor de infectări cu coronavirus în România a ajuns ieri la 217, după ce autorităţile au anunţat 49 noi cazuri.
Oficialii de la Ministerul de interne au subliniat că noile persoane depistate cu COVID-19 sunt dintre cele aflate în izolare sau carantină.
„Cele 49 de cazuri noi sunt persoane aflate fie în izolare sau în carantină. Acest fapt ne dă încrederea că putem amâna etapa transmiterii comunitare în România. Atâta timp cât oamenii ne dau informaţiile corecte şi se izolează putem reuşi acest lucru. Încă de la început anchetele epidemiologice se desfăşoară pe scară largă, tocmai pentru a controla acest fenomen”, a precizat ieri dimineaţă, secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
Experţii se bazează în continuare pe regulile impuse şi spun că acestea trebuie întocmai respectate, atât pentru a amâna cât mai mult cu putinţă un vârf al numărului de cazuri de infecţii cu noul coronavirus, dar şi pentru a câştiga timp pentru sistemul medical.
„Numărul relativ mic de cazuri noi, şi mai ales faptul că vorbim de cazuri confirmate în cazul unor persoane aflate în carantină sau izolare indică o eficienţă a măsurilor impuse. Astăzi am avut şi un număr mai mare al persoanelor vindecate (19 – n.r.), şi sperăm ca numărul acestora să crească în continuare, mai ales că majoritatea cazurilor de la noi prezintă simptome uşoare. În acest moment se încearcă încetinirea cât mai mult a răspândirii acestui virus, iar eficienţa măsurilor impuse va depinde în primul rând de bunăvoinţa populaţiei de a le respecta. Prin amânarea unui vârf de cazuri de infecţii se câştigă timp preţios pentru sistemul medical şi pentru autorităţi, ce pot face progrese în achiziţia unor noi stocuri de echipamente”, a precizat Adriana Pistol, medic epidemiolog şi director al Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Cele trei scenarii pentru epidemia din România
Centrul pentru Inovaţie în Medicină a realizat o simulare despre posibila evoluţie a epidemiei COVID-19 în România. Potrivit acestei analize în scenariul ideal „măsurile de distanţare socială stricte sunt respectate de populaţie, ceea ce limitează răspândirea infecţiei, iar presiunea pe sistemul sanitar este redusă. Vârful este estimat în perioda 1-20 mai 2020”. Altfel spus, în cea mai bună situaţie numărul cazurilor de infectare ar putea începe să scadă abia la începutul verii. Pe de altă parte însă, scenariile pesimiste sunt cele care ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat. În scenariul mediu „măsurile de distanţare socială stricte produc efecte în limitarea transmiterii bolii, dar din diverse motive (diferite de la o ţară şi societate la alta şi de la o perioadă la alta) transmiterea virusului este totuşi intensă, dar nu depăşeşte capacitatea sistemului de sănătate de a face faţă. Vârful ar putea fi în perioada 1-20 iulie 2020”. La fel, în scenariul de risc maxim „măsurile de distanţare socială nu dau rezultate şi se constată o transmitere accelerată a virusului, cu apariţia de cazuri grave, care depăşesc capacitatea de reacţie a sistemului de sănătate. Potenţialul vârf ar putea fi în perioada 1-20 iunie 2020”.
„Conform modelului predictiv, ne putem aştepta la o creştere a numărului de cazuri în următoarele săptămâni, situaţie care ar conduce la suprasolicitarea serviciilor de sănătate. În acest caz, implementarea promptă şi respectarea riguroasă a măsurilor de distanţare socială sunt singurele metode prin care putem menţine un vârf al incidenţei mic şi o evoluţie blândă a bolii. Modelul predictiv sugerează că o scădere cu 60% a transmisiei virale şi izolarea bolnavilor la maximum o zi de la debutul simptomelor sunt eficiente în limitarea epidemiei”, se arată în analiza realizată de către Centrul pentru Inovaţie în Medicină.